
03 mai Linn Vario Wheel – un aerator foarte util pentru iazuri mici sau aerări de urgență
Vario Wheel se bazează pe principiul unui aerator convențional cu pale, însă sistemul de antrenare a fost complet revizuit pentru optimizarea oxigenării. În plus, poate fi alimentat de la panoul solar portabil Solar Island (disponibil opțional), pentru eficiență maximă și un impact redus asupra mediului.
Forma și poziționarea palelor din oțel inoxidabil au ca efect crearea de picături fine și creșterea semnificativă a cantității de oxigen care ajunge în apă. Grație eficienței motorului cu turație reglabilă și a paletelor sale special concepute, noul aerator Vario Wheel are o capacitate mare de aerare, aproape dublă față de cea a unui aerator convențional de dimensiuni similare.
Antrenarea roții cu pale se face direct, nevoia unei transmisii speciale sau a unei curele fiind eliminată. Motorul fără perii (50 W) este foarte eficient și funcționează cu 24 V, putând fi alimentat opțional fie de la panoul solar Linn Solar Island, fie de la alte panouri solare sau baterii. Desigur, poate fi alimentat și de la rețeaua de curent electric de 230 V prin intermediul unui adaptor.
Vario Wheel a fost special conceput pentru iazuri mici, de până la 150 m2, însă poate fi folosit și în iazuri mai mari, artificiale sau naturale. Pentru aerări de urgență este un instrument extrem de util chiar și pentru iazurile mari de până la 1000 m2, pentru că nu se înfundă și poate fi pus în funcțiune rapid, independent de infrastructura existentă.
Linn a redus numărul de componente și a folosit plastic durabil și otel inoxidabil de calitate superioară pentru a asigura o funcționare îndelungată. Aeratorul este livrat complet montat (dimensiuni: 49x49x28 cm; greutate: 10 kg), are nevoie de o adâncime minimă a apei de 20 cm și asigură un debit de 0,3 m/s, cu jet orizontal de maximum 80 cm și jet vertical de maximum 40 cm.
Mai multe aeratoare Linn găsești aici: https://ozoncompany.ro/categorie/piscicultura/aeratoare/
Pentru informații suplimentare te rugăm să ne contactezi.