04 dec. Un nou împingător de aluviuni de talie medie: Conver C83
Conver produce un nou împingător de aluviuni, capabil să lucreze și în canale înguste, dar și acolo unde se cere o anvergură mai mare. Dezvoltarea lui s-a făcut alături de clienți cu vechime, care doreau un astfel de utilaj acvatic de dragare/decolmatare, manevrabil și versatil.
Adaptarea și personalizarea au fost mereu factori importanți în modul în care Conver abordează conceptia și dezvoltarea utilajelor acvatice. Și pentru că o serie de colaboratori cu vechime au solicitat un împingător de aluviuni de talie medie, util într-o multitudine de situații, Conver a cooperat cu aceștia pentru a realiza un produs care să bifeze toate criteriile importante, dar și mici particularități apreciate de profesioniștii care îl folosesc zi de zi.
Conver C83 este un împingător conceput pentru curățarea canalelor, iazurilor și altor suprafețe de apă cu adâncime redusă, foarte potrivit pentru mutarea nămolului și depunerilor organice.
Împingătorul Conver C83 este ideal pentru operațiunile de dragare unde spațiul este limitat. Lamele de împingere sunt disponibile în lățimi de lucru de 3 m și 4,5 m cu o înălțime de 1,1 m. Lățimea de lucru a acestui împingător de nămol poate fi reglată între 1 m și 4,5 m, iar materialul dragat poate fi răzuit și împins până la o adâncime de aproximativ 1,8 m metri.
Este compact, manevrabil și extrem de practic grație celor două lame care pot fi pliate individual. Operarea individuală a lamelor permite evitarea unor obstacole pe canele, precum pâlcuri de vegetație sau instalații, sau adaptatea ușoară la maluri atipice și alte situații neprevăzute. Lățimea mică a carenei (de numai 1,4 metri) și lățimea de operarea minimă a lamelor (de numai 1 metru) permit folosirea lui C83 și pe canale/rigole foarte înguste.
Lamele se pot schimba cu ușurință grație sistemului de schimbare rapidă de pe cadru. Poate fi adăugat un dispozitiv de răzuire și, desigur, împingătorul de nămol Conver C83 poate adaptat și personalizat în funcție de nevoile specifice ale fiecărui client.
C83 are un motor diesel Yanmar Stage V cu 3 cilindri (19 kW) și este controlat complet hidraulic. Este echipat cu trolii în față și în spate, capacitatea de tragere fiind de 4.300 kg în față și 2.100 kg în spate. Opțional este disponibilă o elice anti-înfăşurare pliabilă (melc).
Carena are 4,1 x 1,4 x 0,9 metri, pescajul fiind de circa 0,55 m. Masa totală poate urca la 2.900 kg, inclusiv lame și elice.
Conver C83 – împingător de aluviuni, atuuri:
- manevrabil și practic într-o varietate de situații;
- ușor de operat grație comenzilor hidraulice;
- compact, cu masă redusă;
- vizibilitate foarte bună de jur-împrejur, cu scaun cu rotire la 90°.
Ozon Company reprezintă oficial în România producătorul olandez Conver. Pentru a vedea gama de produse Conver, poți vizita pagina dedicată: https://ozoncompany.ro/categorie/conver/
Importăm și comercializăm în România utilaje și echipamente pentru agricultură, acvacultură, piscicultură și întreținerea vegetației pe apă sau pe uscat (acostamente, taluzuri, diguri, canale, parcuri, alei etc.), disponibile pe ozoncompany.ro, precum și o gamă variată de sperietori și sisteme nonletale pentru îndepartarea păsărilor și animalelor sălbatice dăunătoare culturilor agricole, disponibile pe sperietori.ro.
Reprezentăm companii renumite pentru eficiență și fiabilitate. Ne adresăm atât utilizatorilor individuali și firmelor mici, cât și companiilor mari sau instituțiilor publice. Atuurile noastre sunt produsele de excepție, precum și seriozitatea cu care abordăm prezentarea, vânzarea și serviciile post-vânzare.