
13 sept. Toaletarea arborilor si arbuștilor: de ce, când, cum?
Nu se poate să trăiești în orașele României și să nu fi văzut măcar o data arbori și arbuști care au trecut de la frumos la teribil de pe o zi pe alta. Din păcate nu toate toaletările se fac corect și aceste abateri nu fac decât să înrăutățească situația și așa proastă a procentului de „verde” de care ar trebui să beneficiem în fiecare oraș.
Desigur, legislația prevede reglementări stricte în ceea ce privește toaletarea vegetației, dar uneori executantul, cel mai des din grabă și/sau ignoranță, abordează brutal sau la un moment nepotrivit operațiunea, afectând permanent vegetația, condamnând practic copacii la moarte.
Iată câteva lucruri pe care oricine dintre noi ar trebui să le știe, astfel încât să putem efectua, solicita sau observa o toaletare în condiții bune. Totodată, aceste lucruri ne pot ajuta să identificăm mai ușor toaletările inadecvate, contribuind poate la corectarea lor atunci când le întâlnim.
De ce se face toaletarea?
PENTRU PROMOVAREA UNEI CREȘTERI SĂNĂTOASE
- eliminarea crengilor moarte sau afectate iremediabil de boli sau dăunători, de furtuni sau alte distrugeri mecanice;
- eliminarea sau scurtarea crengilor care se freacă una de cealaltă și a cioturilor;
- eliminarea plantelor parazite care îngreunează existența și slăbesc rezistența arborilor;
- eliminarea crengilor care sunt mai groase ca tulpina sau a celor care cresc vertical prea aproape de tulpină;
PENTRU SUSȚINEREA FUNCȚIEI SALE
- toaletare pentru creșterea densității în cazul barierelor de vegetație;
- toaletare pentru încurajarea înfloririi și/sau a rodului;
PENTRU ÎMBUNĂTĂȚIREA SAU ÎNTREȚINEREA ASPECTULUI
- cu toate că în general aspectul natural este cel mai indicat și ușor de întreținut, se fac uneori intervenții pentru optimizarea formei, mărimii sau densității în anumite medii, în special când vorbim de arbuști ornamentali și garduri vii decorative;
- pentru înălțarea coroanei sau pentru controlul înălțimii generale;
PENTRU SIGURANȚA OAMENILOR ȘI PROTEJAREA PROPRIETĂȚII
- eliminarea sau scurtarea crengilor care afectează vizibilitatea semnelor de circulație sau a intersecțiilor – potențiale cauze de accidente;
- eliminarea sau scurtarea crengilor care vin în contact direct cu clădiri sau alte elemente de infrastructură urbană – potențiale cauze de distrugere;
- înlăturarea crengilor moarte sau cu potențial evident de cădere și rănire/distrugere;
- ajustarea/înlăturarea vegetației care obturează intrări / treceri / căi de acces, în vederea îmbunătățirii siguranței;
- eliminarea copacilor putreziți, dezrădăcinați sau altfel incapabil să se susțină;
Când se face toaletarea?
Perioada optimă de toaletare poate diferi, desigur, în funcție de specie și climat, însă în general cea mai bună perioadă este cea de repaos, când arborii și arbuștii nu au frunze – târziu în iarnă sau primăvara foarte devreme… până în perioada de înmugurire.
Astfel cicatrizările sunt rapide, rănile care rezultă în urma toaletării rămânând expuse doar un timp scurt, perioada de creștere maximă care urmează vindecându-le rapid. Un alt avantaj al toaletării iarna vine din faptul că structura coroanei nu este obstrucționată de frunze, vizibilă și mai ușor de accesat.
În general, toaletarea făcută primăvara sau vara expune vegetația la boli, dar dacă totuși trebuie făcută în aceste perioade, ar trebui evitate zilele extrem de umede sau ploioase. Toaletarea de toamnă crește riscul uscării.
Există totuși și specii – de exemplu cele care înfloresc foarte devreme, ca magnolia, caisul, liliacul, cireșul etc. – pentru care se recomandă și o toaletare imediat ce au terminat de înflorit. Arbuștii care sunt crescuți în mod special pentru frunziș se pot toaleta primăvara înainte de sezonul de creștere. Iar gardul viu cu creștere rapidă trebuie toaletat mai des, de două-trei ori primăvara și vara pentru optimizarea expunerii la lumină, menținerea densității și a unei forme plăcute.
Cum se face toaletarea?
Nu vrem să intrăm în detalii tehnice, dar toaletarea arborilor și arbuștilor trebuie făcută cu echipamente adecvate și doar de către specialiști sau sub supervizarea directă a unor specialiști. Dincolo de cazurile în care poate fi afectată siguranța oamenilor, primordială trebuie să fie menținerea sănătății plantei și a integrității structurale pe termen lung.
Conform legii (și, adugăm, conform normelor de bun simț care ar trebui să protejeze și să conserve spațiile verzi), persoanele fizice și persoanele juridice au obligația de a nu produce tăieri neautorizate sau vătămări ale arborilor și arbuștilor, deteriorări ale aranjamentelor florale, distrugeri ale mușuroaielor naturale, cuiburilor de păsări și adăposturilor de animale existente pe spațiile verzi.
Lucrările de tăiere și toaletare a arborilor intră în sfera administrării spațiilor verzi și, în general, pot fi realizate doar în baza avizelor de specialitate emise de către primării sau direcții responsabile de întreținerea și protecția mediului. Aceste avize trebuie să conțină specificații clare referitoare la lucrările de tăiere ce pot fi aplicate arborilor vizați și acoperă atât domeniul public, cât și domeniul privat. De asemenea, activitățile de întreținere a arborilor și a spațiilor verzi ar trebui să fie făcute comunicate, aduse la cunoștința publicului.
Echipele care fac toaletarea ar trebui să aibă asupra lor avizul lucrării și să fie coordonate/supravegheate de specialistul horticultor/peisagist/silvic care să indice ramurile care trebuie îndepărtate.
Toaletarea aleatorie și reducerea unui număr mare de crengi la stadiu de ciot nu numai că pune în pericol viața copacului, dar, afectându-l structural, poate în fapt să crească pericolul la care sunt expuși oamenii și proprietățile învecinate. Dacă nu duce la moartea lentă a copacului, tăierea haotică a crengilor va genera o creștere atipică (nenaturală, necontrolată și dezichilibrată), o slăbire a rezistenței la vânt, o slăbire a sănătății și rezistenței la boli și dăunători și, desigur, va conduce la un aspect neplăcut.
Ce putem face cu toții?
Toaletarea prost făcută afectează dramatic arborii și arbuștii. Reducerea extremă a coroanelor sau eliminarea lor și moartea acopacilor urbani ciuntiți ne afectează pe toți, în primul rând prin reducerea calității aerului pe care-l respirăm, dar și prin creșterea riscului de rupere/prăbușire. Aspectul dezolant al tăierilor agresive este la rândul lui un factor care trebuie menționat, precum și faptul că e nevoie de foarte mulți ani și o strategie coerentă pentru ca arborii mari (fie tăiați, fie brutalizați, fie îmbătrâniți natural) să poată fi înlocuiți.
…Toate acestea fiind motive pentru care merită să:
- Abordăm corect toaletarea copacilor și a vegetaței de pe proprietatea fiecăruia dintre noi.
- Încurajăm abordarea corectă a toaletărilor de pe proprietățile comune (curți, grădini, asociații de proprietari etc.).
- Privim cu atenție toaletările din spațiile publice și, în cazul în care par a fi extreme sau prost efectuate, să solicităm politicos informații suplimentare de la șeful de echipă sau specialistul coordonator – inclusiv avizul lucrării și detalii despre execuție.
- Semnalăm autorităților locale (Poliția / Poliția locală) spre verificare cazurile în care executanții nu pot sau nu vor să ofere informații/avize – este în responsabilitatea organelor statului să confirme legalitatea lucrării și a modului de execuție, precum să și aplice sancțiuni dacă se constată nereguli.
- Urmărim și ne implicăm în dezbaterile publice care privesc strategiile sau acțiunile ample de toaletare / amenajare / desființare a spațiilor verzi din localitate sau din zona în care locuim.
- Susținem – poate și financiar – inițiativele care au ca scop sporirea vegetației urbane pe străzi și în parcuri.



Pentru a vedea o gamă performantă de echipamente atașabile pentru mentenanța vegetației – inclusiv pentru toaletarea profesională a arborilor, arbuștilor și gardurilor vii – poți accesa linkul: https://ozoncompany.ro/categorie/utilaje-intretinere-pe-uscat/atasamente-mentenanta-vegetatie/
Ozon Company importă și comercializează în România utilaje și echipamente pentru agricultură, acvacultură, piscicultură și întreținerea vegetației pe apă sau pe uscat (acostamente, taluzuri, diguri, canale, parcuri, alei etc.), disponibile pe ozoncompany.ro, precum și o gamă variată de sperietori și sisteme nonletale pentru îndepartarea păsărilor și animalelor sălbatice dăunătoare culturilor agricole, disponibile pe sperietori.ro.
Reprezentăm companii renumite pentru eficiență și fiabilitate. Ne adresăm atât utilizatorilor individuali și firmelor mici, cât și companiilor mari sau instituțiilor publice. Atuurile noastre sunt produsele de excepție, precum și seriozitatea cu care abordăm prezentarea, vânzarea și serviciile post-vânzare.