
02 apr. Herder – soluții personalizate
Uneori ai nevoie de echipamente ajustate nevoilor tale. Este posibil.
Compania olandeză Herder produce utilaje și echipamente de întreținere a vegetației din 1947 și dintotdeauna a acordat o atenție deosebită opiniilor clienților, multe dintre sugestiile de îmbunătățire ajungând de-a lungul anilor în produsele de serie. Mai mult decât atât, Herder pune la dispoziția clienților care au solicitări speciale servicii de personalizare avansată. Specialiștii Herder adaptează produse deja existente sau implementează soluții noi, astfel încât produsul final să poată acoperi niște nevoi aparte, fie că este vorba de operațiuni foarte specializate, de multiple operațiuni concomitente sau de activități desfășurate în condiții speciale.
Uneori este vorba de mici ajustări care cresc randamentul în situații specifice sau ușurează operațiunile de întreținere, alteori serviciile de personalizare au nevoie de proiectare avansată și o mulțime de ore de muncă manuală, dar rezultatele sunt la nivel înalt. Produsele respectă mereu filosofia Herder care pune mare preț pe sustenabilitate, siguranță, ergonomie și cele mai ridicate standarde de calitate… made in the Netherlands.
La rândul nostru, îți stăm la dispoziție la Ozon Company pentru recomandări și soluții personalizate, astfel încât să îți poți eficientiza activitatea.