Gestionarea vegetației excesive din canale și de pe maluri prin metode fizice, chimice și biologice

Gestionarea vegetației excesive din canale și de pe maluri prin metode fizice, chimice și biologice

Metode fizice

Vegetația excesivă poate fi combătută și prin interveții fizice – adică structuri adăugate canalelor existente sau încorporate în proiectarea canalelor noi. Intervențiile cu structuri permanente pot fi dificile și/sau costisitoare, dar ar putea fi justificate în zonele cu probleme accentuate. Intervențiile cu structuri temporare pot fi soluții de moment pentru prevenirea sau limitarea infestărilor cu specii invazive.

• Bariere inferioare – Aplicate pe tronsoanele de canale infestate excesiv, barierele inferioare sunt realizate din diverse materiale, dar în special din folii groase din plastic sau materiale geotextile / geosintetice care se lipesc, se ancorează cu țăruși sau se fixează cu greutăți. Unele dintre materialele sunt special concepute pentru uz acvatic, scopul instalării fiind acela de a împiedica dezvoltarea plantelor pe fundul canalelor.

• Sisteme cu goluri de aer – Aceste soluții pot fi aplicabile pe tronsoane mai scurte, cu probleme accentuate. Constau în straturi de pietriș sau moloz de dimensiune medie, cu adâncime de 8-10 cm, care nu se completează cu nisip. Rădăcinile plantelor/copacilor sunt astfel “controlate” pentru că stratul nu reține apa și se usucă rapid, împiedicând dezvoltarea.

• Sisteme de bariere solide – Presupun folosirea unor panouri din diverse materiale (plastice, geosintetice sau metalice), în general folosite doar în segmentele cu probleme mari, la care alte soluții nu au dat rezultate, eventual venind în completarea altor metode. Pot contribui la împiedicarea creșterii și/sau la împiedicarea extinderii plantelor și rădăcinilor. Unele dintre barierele comercializate ar putea include deja ierbicide și, în orice caz, folosirea acestor sisteme complexe trebuie evaluată și din perspectiva impactului asupra mediului. 

• Îmbrăcări cu pietriș – Îmbrăcarea malurilor în bolovani și pietriș de dimensiune medie-mare poate preveni creșterea plantelor, dar are eficacitate cu termen limitat, daca nu este întreținută măcar la câțiva ani. Ca beneficii secundare, această abordare poate avea și stabilizarea malurilor, precum și un efect estetic plăcut, motiv pentru care este mai des folosită în zone locuite sau cu trafic pietonal.

• Site și grilaje metalice – Aceste soluții nu împiedică creșterea și dezvoltarea, dar pot reduce expansiunea în anumite zone sau pătrunderea plantelor în țevi, guri de scurgere sau refulare etc.

• Deflectoare sau bariere plutitoare – Sunt structuri temporare care au ca scop prevenirea extinderii infestării, în general doar până când este posibilă o operațiune de curățare și una de prevenire cu caracter mai permanent. Pot fi eficiente pe termen scurt, în special în cazul plantelor acvatice invazive cu dezvoltare foarte rapidă, în cazul cărora o amânare ar putea crea probleme incomparabil mai mari chiar și pe termen scurt. 

Metode chimice

Erbicidarea rămâne o opțiune și în sine, dar mai ales în paralel cu una dintre celelalte metode de control al vegetației excesive. Se recomandă folosirea unor produse mai benigne, având în vedere faptul că folosirea erbicidelor prezintă riscuri la adresa mediului și sănătății pentru animale și oameni. 

Trebuie avută în vedere și compatibilitatea dintre produs și vegetația care trebuie combătută, unele erbicide fiind selective, altele fiind generale (considerate mai periculoase). Dozajul și perioada optimă de aplicare în funcție de stadiul de dezvoltare al plantelor sunt la rândul lor importante. Trebuie luate în considerare și locurile în care erbicidele ar putea ajunge dacă sunt folosite într-un sistem de canale extins.

Folosirea în și în apropierea apei crește mult potențialul de răspândire a substanțelor chimice, motiv pentru care erbicidarea trebuie folosită cu reținere. Doar un număr mic de erbicide sunt disponibile și aprobate pentru folosire în mediu acvatic și trebuie respectate cu strictețe normele de folosire și obținute permise, dacă este cazul. 

 

Metode biologice

Biologic, strategiile de control promovează speciile native în defavoarea speciilor invazive străine și/sau speciile mai ușor de controlat în defavoarea speciilor greu controlabile, cu dezvoltare rapidă. Organismele utilizate pentru controlul biologic includ insecte, agenți patogeni, pești (sterili), nematozi, plante parazite sau plante concurente. Biocontrolul este o abordare delicată și trebuie utilizat în mod responsabil și profesional, din cauza impactului ecologic.

Există mai multe metode posibile pentru controlul vegetației acvatice și a celei de pe malurile canalelor. Pe lângă cele fizice, chimice, biologice menționate, există și metode culturale și mecanice. Intervenția mecanică presupune investiții inițiale în echipament, însă este ușor de pus în practică, eficientă și pretabilă la repetare fără să fie nevoie de pregătiri și condiții speciale de mediu. Intervenția mecanică dă rezultate imediat, dar nu are caracter permanent, motiv pentru care în zonele cu probleme mari cu vegetația excesivă trebuie luată în considerare combinarea mai multor abordări. 

Ozon Company este reprezentant oficial al companiior olandeze Conver BV, Herder BV și Votex BV, toate având expertiză în producția de utilaje și echipamente de înaltă calitate, specializate în mentenanța vegetației pe apă și pe uscat.
Poți vedea produse Conver aici, produse Herder aici, produse Votex aici .